Când trăiești pe repede-înainte, cu toate pe umerii tăi, începi să uiți de tine. Îți pui viața pe pauză ca să le fie bine altora, dar tu ești tot mai departe de cine ești cu adevărat. Îți spui că e normal să fie greu, dar în interior e un gol care se tot adâncește.

Poate că ai uitat cum e să fii în corpul tău, să te simți în siguranță, să te bucuri fără să te simți vinovată. Poate că ai obosit să te lupți, să controlezi, să demonstrezi. Poate că ai dus prea mult, prea singură.

Adevărul e că nu trebuie să rămâi acolo. E un alt mod de a trăi — mai blând, mai viu, mai aproape de tine, ca femeie.